Aurul provine din natura…la fel si Uleiul de Argan

Still life of argan fruit and oilUleiul de argan nu înceteaza să ne uimeasca cu generozitatea sa. Efectele sale pentru frumuseţe şi-au dovedit eficacitatea timp de secole. Elixir cu preţioase virtuţi, uleiul de argan oferă relaxare şi frumuseţe celor care ştiu să îl folosească inteligent. Uleiul de argan este uleiul vegetal cel mai bogat în vitamina E. El combate deshidratarea, este antioxidant şi previne apariţia ridurilor.
Uleiul de argan se obţine din arborele de argan (Argania spinosa), un arbore care nu creşte decât în regiunea de sud-vest a Marocului, Essaouira-Agadir. Utilizat de femeile din triburile berbere timp de secole pentru numeroasele sale virtuţi, uleiul de argan suscită interesul atât pentru proprietăţile sale cosmetice cât şi pentru cele dietetice.
Arborele de argan este o specie ameninţată de defrişări. În urma unei supraexploatări care a pus-o în pericol, pădurea de argan a fost declarată rezervaţie a biosferei de către UNESCO.
În 1999, UNESCO a recunoscut şi clasificat arborele de argan ca parte a patrimoniului mondial.

Uleiul de argan este compus în mare parte din acizi graşi nesaturaţi, Acidul linoleic, acid gras esenţial este majoritar în uleiul de argan. El intervine în biosinteza prostaglandinelor, care joacă un rol important în permeabilitatea epidermei.

images (23)Uleiul de argan este folosit:
– împotriva uscării de îmbătrânirii fiziologice a pielii (este un bun produs antitird), prin menţinerea filmului hidrolipidic de la suprafaţa pielii şi prin aportul nutritiv la nivelul celulelor.
– Pentru a revitaliza şi stimula hrănirea şi oxigenarea celulară.
– Pentru a neutraliza radicalii liberi şi pentru a proteja ţesutul conjunctiv.
– Pentru netezirea părului.
– Pentru ameliorarea efectelor acneei sau a varicelei.

Consumat dimineaţa, uleiul de argan previne obezitatea, având efect de reducere a senzaţiei de foame.
Pe de altă parte, raportul dintre acizii graşi polinesaturaţi şi acizii graşi saturaţi face ca uleiul de argan să fie recomandat de nutriţionişti. Acest ulei va exersa o acţiune de protecţie hipocolesterolemiantă şi antimutagenică.

Consumat regulat, uleiul de argan are şi alte virtuţi terapeutice:
– A fost descoperit recent un compus al uleiului de argan care are proprietăţi anticanceroase.
– Este folosit pentru a reduce riscurile de infacrt miocardic şi de tulburări cardiovasculare.
– Este recomandat în caz de risc de ateroscleroză.

Conţinutul în acid oleic al uleiului de argan este benefic în reglarea colesterolului. În prezent se efectuează studii pentru a demonstra că 2 linguri de ulei de argan consumat zilnic timp de o lună ar putea reduce considerabil concentraţia de colesterol din sânge.

Îngrijirea părului cu ulei de argan

Nu este un remediu mai bun decât uleiul de argan pentru a reda vigoarea şi sănătatea părului fragil şi pentru a proteja părul de efectul deshidratant al soarelui, apei de mare sau clorului din apă.
Uleiul de argan hrăneşte şi revitalizează pielea capului. Uleiul dă strălucire părului facandu-l moale şi mătăsos. Acest ulei întăreşte firul de păr, şi este folosit ca remediu împotriva mătreţei sau căderii părului.

603317_1401456516740206_1920805565_nBlue Diamond iese la rampa cu minunatul Sampon cu ulei natural de argan si extract de coada calului,  care confera parului protectie si stralucire intensa.
Această formulă de ulei are grija de par de la scalp pana la varfuri asigurandu-i stralucirea naturala, protejandu-l de atacul factorilor externi diversi dar și intretinandu-i prospetimea si stralucirea culorii.
Extractul de coada-calului actioneaza extrem de eficient prin remineralizare, revigorare si volum. Acesta oferă luminozitate, catifelare si stralucire pentru par, chiar daca acesta este deteriorat. Parul va deveni matasos, stralucitor si plin de viata.

Uleiul de argan este adesea numit si lichidul de aur de catre expertii in frumusete datorita efectelor pozitive pe care acesta le are in intretinerea, frumusetea si sanatatea parului. Proprietatile acestuia sunt similare cu ale uleiului de jojoba care poate transforma un par uscat, incurcat si fragil intr-unul cu proprietati opuse.
Unele dintre avantajele clare si recunoscute pe care uleiul de argan le are asupra parului sunt:
– patrunde in porii parului si imbunatateste elasticitatea acestuia;
– hidratarea si nutrientii oferiti de uleiul de argan natural contribuie la o crestere sanatoasa a parului;
– antioxidantii naturali prezenti in uleiul de argan intaresc firul de par si repara membrana celulara deteriorata a parului;
– uleiul de argan este recomandat in cazul tipului de par dificil de pieptanat, intrucat restabileste netezimea parului, facandu-l usor de pieptanat si coafat;
– contine vitamina E, care este o substanta fabuloasa pentru tratarea parului de orice tip.

Modul de folosire al uleiului de argan în îngrijirea părului recomandat de Blue Diamond:1014325_1401459636739894_57286790_n

Aplicaţi uleiul de argan pe par şi pe pielea capului. Masaţi uşor pilea capului şi pieptănaţi delicat părul pentru ca uleiul de argan să fie repatizat uniform pe toate firele. Prindeţi părul într-un prosop cald şi lăsaţi să acţioneze pentru 20 de minute. Spălaţi apoi părul cu şamponul obişnuit şi clătiţi.
Uleiul de argan poate fi folosit şi ca ulei pentru coafat.

Uleiul de argan pentru îngrijirea tenului

Uleiul de argan este un ulei complet datorită combinaţiei rare dintre o mare concentraţie mare de vitamina E, precursori ai vitaminei A şi acizi graşi nesaturaţi. Acest ulei este recomandat pentru pregătirea pielii înainte de venirea iernii, când pielea este supusă intemperiilor.
Este folosit şi pentru îngrijirea tenului pe timp de noapte, pentru toate tipurile de ten, deoarece uleiul de argan regenerează pielea în timpul somnuluin şi luptă împotriva îmbătrânirii cutanate. Fiind foarte bogat în acizi graşi nesaturaţi, şi conţinând o cantitate mare de acid linoleic, uleiul de argan este un bun corector al carenţelor de acizi graşi din piele, atât de importanţi în întârzierea îmbătrânirii.
Mai mult, uleiul de argan conţine o cantitate de tocoferol de trei ori mai mare decât în orice alt ulei. Această proprietate este cea care îi conferă proprietăţile antioxidante şi acţiunea împotriva radicalilor liberi, fiind eficient în prevenirea apariţiei ridurilor.
Nu în ultimul rând, stimulând oxigenarea intracelulară, uleiul de argan favorizează refacerea stratului hidrolipidic şi a celulelor cutanate, pe care le hrăneşte. Astfel, tenul îşi recapătă elasticitatea, fineţea şi strălucirea.
Modul de folosire a uleiului de argan în îngrijirea tenului
Aplicaţi uleiul de argan pe toată faţa şi pe gât. Lăsaţi să acţioneze pentru 15 minute. Ştergeţi excesul de ulei cu ajutorul unei bucăţi de vată îmbibată în apă de trandafiri. Acest tratament va lăsa pielea fină şi hidratată.

timthumbMasajul corpului cu ulei de argan

Uleiul de argan este în mod particuler recomandat masajului.
Un masaj integral al corpului cu ulei de argan este o experienţa de neuitat.
Acest ulei este un excelent tratament anti-îmbătrânire.
El se potriveşte tuturor tipurilor de piele şi în principal este recomandat pentru pielea îmbătrânită şi/sau uscată. Aplicat cu regularitate pe piele, uleiul de argan ajută la prevenirea apariţiei vergeturilor, fiind aplicat pe zonele cu probleme ca atare, sau în amestec cu alte uleiuri esenţiale. Acest ulei atenuează urmele vizibile lăsate de acnee, varicelă, crăpături sau arsuri.
Modul de folosire a uleiului de argan în masajul corpului
– După curăţarea pielii, masaţi-o cu ulei până când acesta intră în piele.
– Încălziţi uleiul de argan între palme pentru a-i facilita alunecarea pe carp
– Dacă doriţi să parfumaţi discret uleiul de argan pentru masaj puteţi să adăugaţi câteva picături de apă de trandafiri. Orice esenţă veţi adăuga uleiului de argan îi va aduce acestuia si alte proprietăţi.

Îngrijirea mâinilor, picioarelor şi unghiilor cu ulei de argan

Mâinile şi unghiile se deteriorează, se usucă, se rup din cauza frigului, a apei, detergenţilor, etc.
Pentru a întări ungiile şi a le face mai puţin casante nu este un remediu mai bun decât uleiul de argan.
Modul de folosire al uleiului de argan pentru îngrijirea mâinilor şi picioarelor

Spălaţi-vă bine mâinile. Pentru mâinile deteriorate sau uscate, unghii moi sau casante, înmuiaţi mâinile pentru 15 minute o dată sau de mai multe ori pe săptămână într-un amestec format din ulei de argan şi suc de lămâie în părţi egale.
Dacă unghiile sunt casante, faceţi tratamentul de mai sus în fiecare zi. Puteţi să refolosiţi amestecul conservându-l timp de o săptămână într-un recipient curat. Pentru un tratament de întărirea a unghiilor în profunzime, încălziţi amestecul de baie de apă.
Pentru picioare:
Masaţi picioarele în fiecare dimineaţă şi seară cu puţin ulei de argan la care adăugaţi suc de lămâie.

Precauţii
Nu utilizaţi ulei de argan pe răni sau pe pielea foarte iritată.
Uleiul de argan este un ulei vegetal foarte bun, pentru care nu se cunoaşte nici o contraindicaţie până în prezent.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s